Revenirea lui Tyrese Haliburton aduce speranțe și așteptări în Indiana

Tyrese Haliburton a revenit pe teren în această săptămână, după 16 luni de absență, și a marcat primul coș în meciul de pregătire al Indiana Pacers cu Minnesota Timberwolves, victorie 123-112. Jucătorul de două ori All-Star a jucat 16 minute și a înregistrat 7 puncte și 6 pase decisive.

Meciul a avut loc pe 7 octombrie, la Ames, Iowa, în sala Universității de Stat din Iowa, alma mater a lui Haliburton. Pentru el a fost o revenire specială: era prima dată în șase ani când juca în arena facultății. Studenții au stat la coadă din seara dinaintea meciului pentru a intra în zona suporterilor și pentru a primi un tricou galben cu fața lui Haliburton și inscripția „Cyclone Hali”.

Revenirea a fost și prima sa apariție în NBA după ruptura de tendon Ahile de dreapta suferită în Finala din 2025, în Game 7.

Primul coș după un an

Cu 4:27 rămase din primul sfert, Haliburton s-a bucurat de un moment pe care îl aștepta de mult: prima pauză din meci. „Eram obosit de moarte”, a spus el, cu un zâmbet, după joc. „Dar chiar și așa, îmi spuneam: «Omule, joc din nou».”

La prima posesie a echipei sale, Haliburton a dat o pasă fără să privească, destinată lui Andrew Nembhard, dar mingea a ieșit în afara terenului. La posesia următoare, a jucat un 2 contra 1 alături de Pascal Siakam și a finalizat cu o driblă încrucișată urmată de un șut de la 15 picioare, primul său coș după mai mult de un an.

Adrenalina l-a purtat prin cele 16 minute de joc. Haliburton a spus că are propriile așteptări, dar că obiectivul echipei rămâne un titlu. „Am propriile mele așteptări interne”, a declarat el. „Dar scopul nostru este să câștigăm un campionat. Asta nu s-a schimbat niciodată.”

Așteptările unei echipe care vrea să revină

Sezonul Pacers și drumul echipei înapoi spre contender depind de aceste așteptări. Ultima dată când a fost sănătos, Haliburton a oferit una dintre cele mai bune serii decisive din istoria NBA, cu un șut câștigător sau egalizator în fiecare dintre cele patru runde ale playoff-ului din 2025.

Pacers conduceau în primul sfert din Game 7, de la Oklahoma City, înainte ca Haliburton să se accidenteze, iar Thunder au continuat drumul spre recordurile istoriei.

În timp ce Haliburton își revenea în sezonul 2025-26, Pacers au câștigat doar 19 meciuri. Pentru proiecția sezonului 2026-27, echipa este una dintre cele mai greu de explicat. După ce a ajuns în finala Conferinței în 2024 și din nou în 2025, Indiana este proiectată la 42 de victorii și ocupă locul 10 în Conferința de Est, potrivit Basketball Power Index.

„Nu mă uit prea mult la asta”, a spus Haliburton. „Toată echipa se poate identifica cu asta. Toți am simțit așa, într-un fel sau altul.”

Pacers sunt ultima echipă care a învins campioana New York Knicks într-o serie de playoff. Haliburton vrea să demonstreze că Pacers își pot recăpăta locul de top într-o Conferință de Est mai competitivă decât cea pe care a părăsit-o.

„Regăsirea acelei magii nu este garantată”, a declarat directorul general al Pacers, Chad Buchanan. „Dar băieții noștri de bază cred unii în alții. Simt că lumea i-a scris deja. Asta s-a întâmplat și în cei doi ani în care am ajuns mai departe. Oamenii ne-au considerat deja eliminați. Asta îi motivează.”

Un tricou, un copil și o culoare preferată

Zeroul din mijlocul tricoului era portocaliu, în aceeași nuanță cu marginile unui tricou care avea mijlocul colorat în albastru. Când a luat foaia de hârtie, Haliburton a râs în semn de dezaprobare.

„Cine a desenat asta?”, a întrebat el. „Portocaliu și albastru pe un tricou de Pacers?”

„Culorile celor de la Knicks”, a răspuns soția sa, Jade, cu un zâmbet știutor.

Cu antrenamentele încă la câteva săptămâni distanță, Haliburton și soția sa au vizitat copii de la Peyton Manning Children’s Hospital din Indianapolis. Haliburton a participat ca reprezentant al Indiana Donor Network, pentru a sensibiliza publicul cu privire la donarea de organe. Cei cinci copii prezenți au primit transplant de rinichi.

Așezat la o masă, Haliburton a discutat cu copiii, unii dintre ei de doar 6 ani, în timp ce colorau împreună. Discuția a devenit rapid animată.

„Care e culoarea ta preferată?”, a întrebat Haliburton.

„Roșu!”, a strigat unul. „Albastru!”, a spus altul. „Galben!”, a adăugat un al treilea.

Un alt copil a spus „Curcubeul!”, stârnind o nouă dispută despre dacă toate culorile pot fi considerate una singură. El a insistat că da. Haliburton a întrebat dacă există un marker-curcubeu, o întrebare care a pus capăt discuției. Când a spus că preferă gri, copiii s-au arătat șocați. „Nu auziți niciodată asta, nu?”, a spus el zâmbind.

Implicarea în comunitate

Pe parcursul anului trecut, Haliburton a petrecut mult timp în Indianapolis, implicându-se în proiecte precum acesta.

Vara aceasta, el a ajutat Pacers să reînvie meciul caritabil de softball, cu jucători de la Indianapolis Colts și Indiana Fever. Fanii au umplut Victory Field, un stadion de baseball Triple-A cu 12.000 de locuri din centrul orașului.

Legătura lui Haliburton cu Midwestul este profundă. S-a născut în Wisconsin, și-a cunoscut soția și i-a cerut-o de soție la Ames. Atașamentul său față de regiune s-a adâncit și mai mult de când a fost transferat la Indiana, în 2022.

„Acum am o altă perspectivă asupra vieții”, a spus Haliburton. „Sunt recunoscător că pot juca din nou baschet și că pot face toate lucrurile pe care le pot face în comunitate, pentru că atunci când se întâmplă ceva de genul acesta, parcă ți se derulează viața prin fața ochilor.”

Recuperarea grea

În prima vacanță, la câteva luni după operație, abia putea coborî scările casei închiriate și avea nevoie de ajutor să se deplaseze când au plecat. Chirurgul îl avertizase, dar realitatea l-a lovit din plin. A plâns sub duș.

„Trebuia să accept că trec de la a fi în vârful lumii la opusul acestuia, într-o clipă”, a spus Haliburton.

„Este un lucru ciudat să spui, pentru că este o accidentare din baschet, dar indiferent de situație… există o durată fixată. Știi că vei fi bine după acest timp. Avem cei mai buni medici din lume, cei mai buni terapeuți, toate acestea. Știi că vei fi bine, dar este ceva înfricoșător.”

Și-a petrecut cea mai mare parte a recuperării în Indianapolis, stând pe banca de rezerve în serile de joc, acasă sau în deplasare, chiar dacă sezonul mergea din ce în ce mai prost. În timpul reabilitării, s-a luptat și cu o formă severă de zona zoster, care i-a adus 30 de kilograme în plus și o umflare severă a feței, efect secundar al medicamentelor puternice. Boala, extrem de contagioasă, l-a ținut departe de colegi, pe banca echipei. A fost o lovitură în plus într-un sezon lung.

„În NBA, mai ales când un jucător important se accidentează, ce înseamnă asta pentru anul următor… uneori fiecare merge pe propriul drum, «Trebuie să fac ce e bine pentru mine»”, a spus Buchanan. „Nu asta e felul lui Ty. Ty știe ce are nevoie echipa de la el, nu ce trebuie să facă el pentru echipă.”

În singurătatea și greutatea recuperării, Haliburton își revedea uneori vechile highlight-uri.

„Doar ca să simt ceva”, a spus el. „Odată puteam face asta. Mi-e dor de senzația aceea.”

La un moment dat, și-a revăzut chiar și Finala din 2025, a spus el. Gândul i-a rămas la Game 4. Pacers conduceau cu 2-1, dar Thunder au revenit dintr-un deficit de peste zece puncte în repriza a doua, iar Shai Gilgeous-Alexander a marcat 15 din cele 35 de puncte în ultimele 4:38 ale meciului.

„Game 4 va rămâne mereu în mintea mea”, a spus Haliburton. „Dacă câștigi meciul acela, toată seria se schimbă.”

Gândul l-a urmărit și în timp ce echipa sa trăia cel mai slab sezon din istoria francizei, realizând că o mare parte din discuțiile despre dificultățile Pacers s-au concentrat asupra lui, asupra accidentării, a recuperării și a revenirii sale.

„Toată lumea spune mereu că vara e foarte lungă”, a spus Haliburton. „Ei bine, eu am simțit asta de două, de trei ori mai mult decât toți ceilalți.”

Nu vrea să uite sezonul trecut

Haliburton nu vrea ca Pacers să uite sezonul trecut. Echipa a încheiat cu cele mai puține victorii din istoria francizei. Accidentările au decimat-o de la început, iar în a doua parte a sezonului a început să se poziționeze pentru o alegere mai bună la draft. Spre final, echipa semăna doar cu o umbră a celei care ajunsese în Finală.

„Poți lua [clasamentul nostru de pre-sezon] ca pe o lipsă de respect, dar în același timp trebuie să înțelegi că ne-am pus singuri în această situație prin felul în care am jucat anul trecut”, a spus Haliburton. „Există standarde pe care nu le-am atins și pe care trebuie să le recâștigăm. Și nu este un secret că a existat o scădere anul trecut.”

Antrenamentele din tabără s-au concentrat pe refacerea acelor obiceiuri.

În seara dinaintea primei zile de antrenament, echipa s-a adunat la casa lui Buchanan, pe terenul de baschet din interior. Este o tradiție care durează de patru ani, un moment în care Pacers își stabilesc prioritățile înaintea sezonului.

Antrenorul Rick Carlisle a remarcat cât de lung a fost verii. Trecuseră 5 luni și jumătate de la ultimul meci din aprilie și mult mai mult de la ultimul meci cu ceva în joc.

„Reclamare” a devenit cuvântul-cheie al întâlnirii.

Carlisle a recunoscut cât de important este să îl aibă din nou pe Haliburton, dar a avertizat să nu fie privit ca un salvator.

„Suntem o echipă care depinde foarte mult unii de alții”, a spus Carlisle înaintea meciului de la Ames, săptămâna trecută. „Unul dintre lucrurile care ne-au făcut o echipă specială în perioada aceea bună de doi ani a fost conexiunea noastră, ecosistemul nostru, dependența noastră unii de alții.

„Vom fi mereu mai buni ca sumă a tuturor părților.”

Nucleul echipei a rămas același: Haliburton, Siakam, Nembhard și Aaron Nesmith. Ivica Zubac a fost adus în locul lui Myles Turner, plecat într-o tranzacție de la termenul limită, care a costat echipa alegerea cu numărul 5 la draft.

Surse din echipă spun că Pacers sunt încrezători că transferul va redeschide fereastra lor pentru titlu. Recunosc, totodată, că Zubac, care joacă mai aproape de coș, va aduce alte calități decât Turner, un center care întinde apărarea prin șuturile de la trei puncte.

„Avem un antrenor excelent, care găsește soluții”, a declarat Buchanan. „Aceasta este una dintre calitățile sale. Dacă lucrurile nu merg bine, dacă nu jucăm bine sau dacă [Zubac] nu se integrează bine, el se adaptează.”

Integrarea lui Zubac ar putea dura. Legătura lui individuală cu Haliburton ar putea la fel. Cei doi au avut probleme de sincronizare în pick-and-roll în pre-sezon, Haliburton ocolind adesea colțul înainte ca noul său center să aibă timp să se deplaseze spre coș.

„Este atât de dornic să le demonstreze oamenilor ceva. Urăște când oamenii spun că va trebui să aibă răbdare. Urăște asta”, a declarat Buchanan. „El spune: «Am fost afară 16 luni, la naiba, sunt gata să joc.» Este evident foarte încrezător, dar cred că va fi nevoie de o perioadă de adaptare pentru a-și regăsi picioarele, ritmul și ritmul jocului.”

Un început cu semne de întrebare

În primul său meci de revenire, Haliburton s-a mișcat uneori ca el de altădată, dar și-au făcut simțită prezența și emoțiile primei apariții.

S-a comparat cu un junior care joacă prea repede și trebuie să încetinească pentru ca atacul să își găsească ritmul. S-a accidentat ușor la glezna dreaptă în timpul meciului și a ratat următorul meci de pregătire, dar o rezonanță magnetică a confirmat că tendonul său Ahile nu a fost afectat.

„Eram bucuros să fiu acolo, entuziasmat, dar trebuie doar să încetinesc puțin”, a spus el. „Mai sunt multe de îmbunătățit, atât la mine, cât și la echipă. Dar sunt pur și simplu bucuros să fiu din nou pe teren.”

Mai multe momente din sală din această vară i-au dat motive de încredere.

Într-o după-amiază de la finalul lui iulie, la 13 luni după operație, a driblat o singură dată și a aruncat mingea în aer spre coș. Pe când alerga după ea, mingea a lovit cercul și a revenit în zona de atac, în timp ce el se ridica aproape cât nu mai reușise de ani de zile. În aer, a trecut mingea printre picioare și a smuls un dunk cu mâna dreaptă, în timp ce membrii personalului Pacers au scos un țipăt colectiv.

Dar cel mai tare a țipat Haliburton, eliberându-și tensiunea acumulată de peste un an.

Avea un pariu cu Erik Huddleston, antrenorul de forță și condiție fizică al echipei din Indiana: dacă reușea dunk-ul, putea sări antrenamentul de după practică.

Este un dunk pe care Haliburton nu îl mai reușise regulat de când era un rookie de 20 de ani.

Ulterior, a postat un clip cu dunk-ul pe rețelele sale de socializare, iar mesajul pentru restul ligii a fost limpede.

Dunk-ul a marcat întoarcerea sa spectaculoasă, dar un moment mai discret, o lună mai târziu, a transmis un semnal și mai puternic.

Înaintea începerii sezonului, jucătorii Pacers au organizat un minicamp la Los Angeles.

La un moment dat, în timpul unui scrimmage, Haliburton a căzut pe parchet. Cu câteva luni înainte, toți cei din sală ar fi rămas tăcuți, așteptând să se ridice, asemănător cu ceea ce s-a întâmplat în noaptea aceea de la Oklahoma City.

De data aceasta, nu s-a întâmplat nimic. S-a ridicat. Jocul a continuat.

„Asta”, a spus el, „mă face să mă simt din nou normal.”